După scurta introducere făcută de autor începe nuvela cu adevarat.Este prezentată o seară mohorâtă în care ploua si fulgera. Pe drumul satului ne este prezentat un trecator udat de ploaie. Acesta intra într-o cârciumă pentru a astepta pâna se linişteşte ploaia. Acest trecător este Dionis. El este un copil orfan.
Când s-a oprit ploaia Dionis plecă de la cârciumă spre casă. Casa era înconjurată de ierburi si pereţii de abia se mai ţineau. În interior era o masa plină cu carti, un pat de scânduri acoperit cu paie iar pe perete era un tablou al tatălui său. Autorul face o comparaţie intre Dionis şi chipul tatălui deducând o foarte mare asemănare.
Odata aşezat la masă Dionis începe a visa detaşându-se de lumea reală. În primul său vis visează că în castelul de lângă casa sa aude pe cineva cântând la pian. El este atras de acest sunet însa visul se spulberă şi Dionis se trezeşte.
După ce deschide o carte acesta începe a visa. De data aceasta este Dan, un călugăr. Dan se vede pe un câmp citind o carte. După un timp acesta se scoală îndreptându-se spre maestrul Ruben. Maestrul Ruben îi spune că este adevarată teoria egipteană a trecerii sufletului prin mai multe trupuri. El îi dezvăluie lui Dan secretul cărţii. Astfel Dan trebuie să citească pagina a şaptea unde sunt toate cele necesare pentru a intra in eternitate. Când vru să plece de la Ruben, Dan observă că acesta se transformă într-o fiinţa demonică. Apare şi Satan bucuros că a reuşit să-l prindă în sfârşit şi pe Ruben.
Dintr-o dată locul acţiunii se schimbă în casa lui Dan(Dionis). Aici Dan vorbeşte cu umbra sa. Aceasta a fost martora tuturor trupurilor în care a fost sufletul lui Dan. Umbra îi spune că atunci când s-a întrupat în Dan el a băut din apa Lethei care l-a facut să uite totul. Tot umbra îi propune desprinderea sufeltului lui Dan pentru ca acesta să ajungă nemuritor iar umbra sa îi va ţine locul. Umbra se angajează să noteze toate evenimentele care se petrec cât a fost plecat. Aceasta îl avertizează că o secundă în eternitate înseamnă mii de ani pe pamânt.
Dan acceptă şi ajunge să se vadă departâdu-se de propriul corp si îndreptându-se spre cer. Totuşi el se întoarce pentru a o lua si pe Maria. După ce aceasta acceptă cei doi se îndreaptă spre lună. Aici sunt înconjuraţi de îngeri care le îndeplinesc gândurile. Totuşi ei observă o poartă mare care nu se poate deschide şi după care presupun ei că se afla Dumnezeu. Încercând a-i întreba pe îngeri,aceştia nu răspund ci doar zâmbesc. Acest lucru îl face să creadă pe Dan că el este Dumnezeu. El nu apucă să rostească tot numele că o mulţime de fulger îl prigonesc din eternitate.
Locul acţiunii se schimbă încă odată. De data aceasta Dan este întins pe podea si nişte medici îl examinează. Îl vede şi pe Ruben căruia îi spune despre notiţele făcute de umbra sa. Ruben găsi aceste foi într-un sertar. Dar deodata Dan observă că doctorii nu sunt pentru al vindeca ci doresc umbra sa întipărită pe perete. Dan trase concluzia că Ruben l-a vândut chinuitorului de suflete.
Astfel se termină nuvela propriuzisă. La final intervine din nou autorul. Acesta întreabă cititorii dacă şi-au dat seama care este personajul imaginar Dan sau Dionis. În final Eminescu subliniază ideia vieţii ca teatrul.
Cu privire la trecerea sufletului de la un corp la altul Eminescu dă un citat din Théophille Gautier: “Îmi pare c-am trăit odata în Orient, si când în vremea carnavalului mă deghizez cu vrun caftan, cred a relua adevaratele mele veşminte. Am fost întodeauna surprins că nu pricep curent limba arabă. Trebuie s-o fi uitat.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu